Apocalipsa dupa Iuda

Am avut un vis acum 8 zile si cateva luni… Am avut de fapt un cosmar placut despre cum se va termina cu omenirea.
Se facea ca era un cer violet cu tonuri de albastru-indigo… se auzea din spatiu un geamat continiu, ca un suierat care se ingrosa din ce in ce…
Totul parca se topea si totul devenea moale si alunecacios. Oamenii erau impartiti in doua tabere, unii aveau corpul scanteietor si erau cam “gay”, fugeau si tipau cam cu fac fetele care fug de viol… iar ceilalti erau de culoare rosu-maron, aveau coarne, coada, si voiau sa-i omoare pe disperatii care fugeau tipand parca pe note muzicale de Mozart.
Ce era mai ciudat e ca eu nu eram nici scanteietor, nici cu coada si coarne, de unde mi-am dat seama ca sunt “Alesul”!
Ma uitam mandru la tot razboiul care se ducea, disperarea celor multi si mici… oare de ce eram Special, de ce eram intangibil…
Am aflat spre sfarsitul visului… cand lupta s-a terminat, totul era cufundat intr-o tacere inclestata, tiuitoare, in fata mea a aparut insusi Dumnezeu cu o privire trista, cu mana in barba, statea dus de ganduri…. Mi-am facut curaj si l-am intrebat:
– Oo, Marite Doamne, de ce m-ai ales tocmai pe mine?… de ce tocmai eu?
– De ce tocmai tu si inca 2 milioane vrei sa spui… V-am ales pe voi ca sa faceti curatenie dupa razboiul asta care a distrus aproape totul… vreau sa fie totul alb… vreau totul sa fie imaculat…
Deodata in jurul meu a aparut o gramada de lume care cu matura, care cu trafaleti, dar toate cu manere scanteietoare de aur…