Am violat un coleg! Din greseala! De doua ori! Imi cer scuze!

benzoylmethylecgonine

Acesta este un post despre un eveniment cat se poate de real, despre un fapt care s-a petrecut fara voia mea, dar in care am fost implicat in mod inconstient, fapt pe care il regret din toata inima si imi doresc sa nu se fi petrecut niciodata. Uneori actiunile noastre constiente sau inconstiente atrag cu sau fara voia noastra prejudicii asupra altor persoane care nu au nici cea mai mica dorinta sau necesitate de a fi implicate in sus numitele actiuni. In plus oricat am regreta ulterior aceste actiuni efectul in cauza ramane permanent si de multe ori noi insine nu avem nici o posibilitate de a diminua din adversitatea fenomenului in cauza. Pentru prima data in viata ma simt rusinat de actiunile propriului corp scapat de sub controlul mintii, tot pentru prima oara caut posibilitati de a recompensa nefericita victima a unei conjuncturi ce nu se mai poate repeta in istorie. O sa va povestesc in continuare ceea ce s-a intamplat si astept eventuale sugestii si pana pa urma ajutor efectiv pentru a il recompensa pe bietul coleg cu care nu am avut nimic pana in nefericita dimineata in care mi-am pierdut controlul.
Va spun de la bun inceput ca nu a fost vina mea. Asta clar. Dar totusi fiind autorul faptei, nefiind capabil de a fi pedepsit de sistem, regretele fiind tardive, simt nevoia sa clarific un pic treburile cu bietul meu coleg si daca se poate sa ii redau si demnitatea. Nici nu ajunsesem bine la birou (eu oricum vin mult mai devreme de inceperea programului, dupa cum bine stiti) ca imi taraie telefonul din coltul biroului. Dau la o parte maldarul de hartii de deasupra si raspund. La telefon, vocea tulburata a sefei de la laboratorul de chimie: “Vino repede, vino repede!”. M-am dus, nu ma asteptam la ceva rau. La chimie sunt numai tarfe, tot personalul normal la cap a plecat, probabil din cauza salariilor mici. Cateodata ma mai cheama cand au chef de sex, dar de data asta nu era asa, am aflat asta din prima clipa. Toate taraturile erau aplecate deasupra unei mese mari din inox, sub un fel de hota, pe o latura a laboratorului. Toate aveau ochii rosii, le curgeau bale pana in sutien si tremurau usor. Ce se intamplase: incercasera toata noaptea sa sintetizeze benzoylmethylecgonina si acum inhalau niste aburi ce se ridicau dintr-un pahar conic de sticla, cu un gat lung, nu mai stiu cum se numeste. Excitate peste masura ma invita si pe mine sa miros misteriosul abur. Ce sa zic, nu parea ceva rau. Cel putin la inceput. Oricum, nu am stat mult, am plecat, nu vroiam sa se iste vreun scandal si sa am iarasi probleme nevinovat. Se pare insa ca fusesem deja afectat. De la laboratorul de chimie spre lift simteam furnicaturi in nas, o caldura suspecta pe sira spinarii, experimentam un echilibru foarte instabil si niste forme si culori deosebile ale celor cateva elemente arhitecturale de care dispun cladirile industriale. Chem liftul. Vine. Nici o problema inca. Se deschide usa si in clipa aia parca tot universul s-a schimbat. Tot ce imi amintesc din acea etapa sunt niste carnuri dorsale tremurande si parca, foarte vag niste zbierate inumane ce ma inconjurau cu frenezie. Apoi imi amintesc mai bine directorul si doi politisti care stateau in fata mea si ma intrebau lucruri fara sens. La un moment dat mi l-au aratat pe colegul meu care statea in coltul camerei si plangea. Apoi iarasi nu imi mai amintesc mare lucru, tot asa, carnuri dorsale tremurande si parca, foarte, foarte vag niste zbierate inumane. Probabil vederea colegului imi descatusase energii pe care nu stiam ca le am. Pe politisti nu imi pare rau ca i-am violat, ei erau in timpul serviciului. De colegul asta imi pare insa foarte rau. El nu avea nici o vina. Numai tarfele de la chimie – va doresc sa nu mai fiti futute de nici un mamifer cu mai putin de patru picioare, fir-ati ale dracu’ de curve – au fost vinovate, chiar cred ca ar trebui sa raspunda in fata legii si in fata colegului in cauza.
Ce as putea face acum? Cum as putea sa ma revansez fata de colegul meu? Dar fata de familia lui, fata de copiii lui?

14 Responses to “Am violat un coleg! Din greseala! De doua ori! Imi cer scuze!”

  1. joschilotii Says:

    Mă zgâiam și eu pe la mine în blogroll si ce crezi c-am observat?…Nu erai pe acolo!
    Am îndreptat și reparat pe loc greșeala.🙂

  2. haberini Says:

    Va multumesc D-na JosChilotii si va port aceeasi dragoste sincera si va respect intrutotul.

  3. m f Says:

    Iar mie mi-ai violat singurii doi neuroni ce-i mai aveam, iar sinapsa nu-si mai stie rostu’…
    Acu’ din cauza Gaurii negre din capul meu, fac Dragoste in Fuga de sex si numai la Scoala de tarfe…Te rog sa remediezi pana n-ajung in Lumea de Dincolo, ca si asa am Cea mai zi nashpa…

  4. m f Says:

    PS: hai LA MULTI ANI!

  5. m f Says:

    Salut! Adica nu te mai salut, ca ma tii in antecamera de trei zile si mi-a trecut Vacanta, trece si Lumea postcivilizatie pe langa mine, vine Apocalipsa dupa Iuda si eu raman tot Virgina la 105 de ani, desi-mi sta capu’ numai la Sex in trei, in toate pozitiile Kama Sutra, spre a ispasi Ce avem mai bun in rau…Deci daca esti Cel mai om paros (a se traduce coios), grabeste birocratia asta, ca fac Bulburuci cu gust de buci (sau muci) si-o sa trebuiasca sa fac Terapie cu sonda anala. Asta imi va produce o stare de melancolie vecina cu euforia…Dar, Despre levitatie vorbim pe-ndelete ceva mai tarziu, dupa ce ma-ntorc din inconjurul lui Marte si alte doua planete, unde voi sta ceva vreme si La plaja…
    Deci, sa nu ma apuce Geneza 2, ca reeditez Batalia de la Rovine!!!
    Hai, ca nu te pup, sa nu intru-n conflict de interese cu Bozgoru, caci prin cealalta juma de retea ve(ni)noasa, nu-mi curge acelasi sange…

  6. haberini Says:

    :)))))) am fost si eu in concediu ca tot extraterestru

  7. m f Says:

    Sa-ti fie de tihna, da’ e timpu’ sa ne mai dixtrezi…Trebui c-ai avut ceva intalniri de gradul lll, nu?

  8. miha Says:

    pai dute la el si zii:hei colegu imi cer scuze ca te-am violat!funda?

  9. haberini Says:

    prea tarziu, imi pare rau pentru ce am facut…:)))

  10. Radu Says:

    Ciudatule!

  11. haberini Says:

    Radule!

  12. Humanoid9329 Says:

    ‘mezeule ce tare-i barlogul asta!!! De cand m-am nascut in blogosfera nu am vaz’t asa ceva🙂 Tareeeeee WTF…sau BTW cam asa era :))))))

  13. haberini Says:

    si inca nu ai vazut toti soriceii:)

  14. Ionutzu Says:

    Se pare ca nimeni n-a avut curiozitatea sa verifice pe google ca benzoylmethylecgonina = cocaina. Desi nu am experienta in domeniu nu stiam sa cauzeze astfel de reactii. Ma rog, interesantutz blogul tau.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: